top of page

Produse consumate #1


Am sa va prezint produsele consumate in ultima perioada:

Pasta de dinti Sensodyne Whitening

Este pentru prima data cand o folosesc si mi-a lasat o impresie placuta. Ei spun ca pasta ajuta la restabilirea albului natural al dintilor. Nu pot spune ca mi-a albit dintii intr-un mod miraculos, insa am simtit ca ii curata bine si dupa utilizarea acesteia aveam o respiratie proaspata.

Am sa o recumpar? Da, dar nu in viitorul apropiat. Prefer pastele de dinti Lacalut, iar pe aceasta am achizitionat-o deoarece era la oferta :)



Garnier Pure Active 3in1

Pure Active 3in1: gel de curatare, agent de exfoliere si masca este special creat pentru tenul mixt spre gras cu imperfectiuni.

Ei spun ca dupa utilizarea acestuia "pielea este vizibil matifiata si purificata; imperfectiunile sunt reduse in mod vizibil; punctele negre sunt inlaturate iar urmele sunt mai putin vizibile".

Utilizez acest produs de cativa ani de zile; ce ma face sa-l recumpar:

- il folosesc in fiecare dimineata ca si gel de curatare, pentru ca imi matifiaza tenul;

- il utilizez dupa ce-mi exfoliez fata cu un amestec de zahar brun pudra si ulei de cocos; aceasta compozitie lasand o pelicula uleioasa pe fata, iar acest gel avand particule exfoliante ajuta la indepartarea amestecului;

- ca si masca, pe nas pentru punctele negre; din pacate nu le inlatura, insa ajuta la reducerea vizibilitatii acestora :) pentru o zi sau doua, dupa care trebuie aplicat din nou ca si masca;

- si in cele din urma, il folosesc seara, dupa demachiere pentru a fi sigura ca inlatur tot machiajul de pe fata;

Ca si gel de curatare il folosesc astfel: aplic pe pielea umeda, masez si clatesc.

Ca si gel exfoliant: il aplic pe pielea umeda, masez cu miscari circulare si apoi clatesc.

Ca si masca: aplic pe toata suprafata nasului; las produsul sa se usuce timp de 3 minute, dupa care clatesc.



Balea demachiant ochi bifazic

Formula acestui demachiant contine provitamina B5, hidratand pielea din jurul ochilor si ajutand in acelasi timp la ingrijirea genelor.

Este creat pentru indepartarea machiajului rezistent la apa al ochilor.

Eu folosesc o singura discheta demachianta imbibata cu acest produs pentru fiecare ochi in parte, fiindu-mi suficienta pentru indepartarea machiajului ochilor. Singurul produs waterproof ce-l folosesc pentru ochi este eyeliner-ul de la Pupa Milano si este mai mult decat suficienta o discheta pentru inlaturarea acestuia. Fiind un produs bifazic, trebuie agitat inainte de utilizare, pentru a se amesteca cele doua faze (una transparenta si cealalta albastra) apoi produsul se aplica pe discheta; mentin discheta pe ochi cateva secunde, dupa care sterg usor peste pleoapa.

Imi place foarte mult acest demachiant si il utilizez de cativa ani de zile.

Acest produs il consum in 2 saptamani, insa nu ma deranjeaza pentru ca este ieftin (aprox 7 lei) si il achizitionez din magazinele DM.



Dischetele demachiante de la Ebelin

Ador dischetele demachiante de la Ebelin. Sunt mai bune decat cele de la Nivea, atat din punct de vedere calitativ, cat si al pretului.

Sunt 140 de dischete intr-un pachet, 100 % din bumbac si le consum in aproximativ 2 luni.

Imi plac foarte mult ca nu se scamoseaza si nu se desfac atunci cand le folosesti. Au doua parti, una cu un aspect mai in relief, potrivita pentru curatarea porilor si indepartarea machiajului, iar cea de-a doua, cu o suprafata mai neteda, este perfecta pentru aplicarea lotiunilor, a cremelor dar, si pentru indepartarea lacului de pe unghii.

Pe acestea le achizitionez tot din DM la un pret de aproximativ 6 lei.


De cativa ani de zile folosesc lotiunea pentru igiena intima Lactacyd. Folosesc acest produs pentru zona intima externa atunci cand fac dus sau baie. De mentionat, ca se aplica doar pe zona vulvara externa, nu in interiorul vaginului.

Tot timpul am folosit lotiunea delicata pentru igiena intima zilnica (in Romania, in gama Lactacyd Retail se mai gaseste varianta Sensitive si Fresh Gel); aceasta fiind conceputa sa protejeze echilibrul natural al zonei intime. Imbogatita cu acid lactic biologic si o combinatie de ingrediente hidratante, hraneste si confera o senzatie de prospetime si confort pentru intreaga zi, in fiecare zi.

Are 200 ml si o consum in aproximativ 6 luni, in conditiile in care utilizez lotiunea zilnic (nu e nevoie de o cantitate mare pentru spalare).

Puteti gasi lotiunea pentru igiena intima Lactacyd in farmacii si hipermarketuri (eu o achizitionea din Auchan la pretul de aproximativ 17 lei).



Laptele de corp Sephora Cherry Blossom

Laptele de corp cu flori de cires l-am primit cadou de ziua mea impreuna cu gelul de dus din aceeasi gama. Laptele de corp are o consistenta usoara, intra repede in piele si lasa un miros placut pe piele (dar care nu persista foarte mult timp). L-am folosit in zilele in care nu aveam timp sa astept ca uleiul de cocos sa intre in piele :) Il gasiti in magazinele Sephora.



Fondul de ten Pharmaceris F-Fluid Foundation

Fondul de ten de la Pharmaceris este conceput pentru toate tipurile de ten, acoperind foarte bine imperfectiunile (cosurile, punctele negre si cearcanele). Eu l-am avut in nuanta 01 Ivory si mi-a placut foarte mult pentru ca acopera foarte bine (nota 10), fara a lasa insa senzatia de ten incarcat. La mine pe ten are o rezistenta foarte indelungata, de mentionat ca tot timpul aplic pudra, acest lucru ajutandu-ma sa nu-mi luceasca zona T (pentru ca am tenul mixt si gras in zona T).

Un alt lucru foarte important este ambalajul, avand o pompita care te ajuta la dozarea corecta a produsului, fara a risipi inutil din acesta.

Il gasiti in farmacii si pe site-uri precum aoro (de la 52 lei). Am vazut pe aoro ca au si versiunea matifianta a acestui fond de ten cu SPF 25, sunt curioasa sa-l incerc :)



Fondul de ten Revlon Colorstay Combination/Oily Skin

Este unul din fondurile mele de ten preferate. Nuanta care mi se potriveste cel mai bine este 310 Warm Golden, pentru ca are un subton galben. Varianta mea preferata a acestui fond de ten este cea cu pompita pentru ca te ajuta la dozaj si nu risipesti produsul. Este un fond de ten cu o acoperire medie spre mare, cu un finish mat, nu incarca tenul si are o rezistenta indelungata. Ei spun ca ar rezista pe ten 24 h, insa nu am avut niciodata fondul de ten atat de multe ore pe fata, maxim 12 h. De asemenea, are SPF 15. Poate fi achizitonat din hipermarketuri, farmacii sau diverse site-uri (ultima oara l-am achizitionat de pe elefant.ro cu doar 25 lei)



Maybelline Instant Anti-Age Eraser Dark Circles anticearcan

Anticearcanul de la Maybelline este preferatul meu. Desi este un aticearcan lichid, are o consistenta densa, de aceea trebuie hidratata foarte bine zona de sub ochi inainte de a-l folosi. Are o acoperire medie si trebuie fixat cu pudra. Ei spun ca are la baza o formula care sterge micile linii de expresie si imperfectiunile. Din pacate nu este adevarat, daca nu-l fixezi cu pudra se strange in ridurile fine de sub ochi. Insa, din toate anticearcanele incercate in viata mea :) acesta este preferatul meu, pentru ca are o acoperire buna si nu-mi incarca zona de sub ochi. Am observat ca a aparut si la noi in tara, l-am vazut in Auchan la pretul de aproximativ 41 lei.


elf High Definition Undereye Setting Powder

Pudra High Definiton de la elf, special creata pentru zona de sub ochi contine particule microfine ce sunt create pentru a fi utilizate cand se folosesc camerele de televiziune in sistem high-definition, de aici si numele pudrei :) Este o pudra foarte usoara pe ten si fixeaza bine anticearcanul. Din pacate, am observat ca de ceva timp nu mai este pe site-ul lor eyeslipsface.com.ro



bottom of page